I-am uitat cu totii, rar ne mai aducem aminte de ei. Dar acum cativa ani, cand nu exista o singura persoana care sa nu fie innebunita dupa rbd, atunci juram ca ii vom pretui pentr totdeauna. Acum reactia majoritara este "aoleu, imi placea de astia pe la 14 ani".  Si totusi nu cred ca cineva ar putea asculta vechile melodii fara sa simta picioarele tremurande si pielea strangandu-se ca cea de gaina. Fara ei nu as fi ajuns nici pe departe unde sunt astazi. De la ei a inceput totul, pana si admiterea mea la liceu. Datorita lor am cunoscut cele mai dragi persoane. Le datorez atat de multe, pana si iubirea pe care inca o simt pentru un tip pe care acum 3 anisori l-am cunoscut, mai mult sau mai putin, datorita lor. Am crescut odata cu ei, m-au invatat intr-o oarecare masura sa visez si sa cred in asta. Anahi in special mi-a arat ca trebuie doar sa crezi si se va implini. Am visat ani intregi sa ajung sa o strang in brate, sa ii simt parfumul si bratele firave in jurul meu si s-a intamplat. De la prima emisiune in care am ajuns sa ii vorbesc, pana la meet&greet-ul si concertul de a doua zi. Iar astazi, astazi vreau sa le multumesc ca mi-au demonstrat ca fiecare persoana care trece prin viata noastra este absolut unica. Fiecare lasa putin din ea si ramane cu ceva din noi. Unii raman cu mai mult, dar nimeni nu pleaca fara sa ia ceva. Probabil ca asta este proba evidenta ca doua suflete nu se vor intalni niciodata din intamplare. Poate ca acum mi-am dat seama ca nu mai lipsesc atat de tare, au trecut multi ani, posibil sa ne fi obisnuit cu absenta 'magiei' celor 6, am inceput sa fiu pozitiva, sa cred ca asa a fost mai bine pentru ei, dar deasemenea, chiar daca nu doare, iubirea nu pleaca nicaieri. 

Va datorez totul si nu sunt sigura. 

Multumesc.

Pentru ca "hicieron que aquella epoca de caminar el mundo a corazon abierto haya sido un lugar mejor donde esperar la vida".