De ce nu ne putem opri în momentul în care ştim că facem o greşeală? De ce naiba nu ne putem ţine sentimentele în frâu ? De ce nu putem lăsa raţiunea să îşi facă treaba ? Lăsând la o parte ce ne spune inima. Inima în general e o cretină care acţionează cu mult înainte să gândească, probabil din lipsa de neuori şi sinapse. Realizăm după ce am făcut, în momentul în care ne trezim noi cu noi, singuri, în linişte. Şi atunci ne dăm seama că am ajuns de unde am plecat, confruntându-ne cu exact aceleaşi greşeli. Ce facem în momentul în care am dat cu picioru' în fericire, dar ştim că e mult prea târziu să o culegem înapoi ? O căutăm în altă parte de obicei. Singură mare problema e că.. probabil nu o vom mai găsi, cel puţin nu în viitorul apropiat. Şi ştii de ce ? Pentru că, vrei, nu vrei, roata se întoarce, răul pe care l-ai făcut se năpusteşte asupra ta, ajunge să te doară pe tine la fel cum l-a durut pe cel pe care l-ai rănit cu mâna ta. Da, ăsta e preţul care trebuie plătit.. trebuie să îl simţi pe propria piele că să îl poţi înţelege, dar pot garanta că nu e deloc plăcut.