Și e adevărat. Atâția ani duși de râpă. Am rămas doar cu amintiri și doare. Bine, asta nici măcar nu e cea mai rea parte. Partea cu adevărat proastă e că nu am de gând să te iert niciodată. Și nu pentru că te-ai îndrăgostit, am făcut-o și eu, nu ai cum să nu te îndrăgostești de 2 ochi albăstrii, dar pentru că nu mi-ai spus. Înainte de toate îmi erai prietenă. Nu aș fi comentat, te-aș fi lăsat în pace. Da, știu că te-aș fi felicitat cu cea mai ironică voce din lume și cu lacrimi în ochi, dar aș fi apreciat că nu te-ai învârtit în juru' cozii. 

P.S. - data viitoare când îl săruți, încearcă să-ți imaginezi pe unde i-au umblat buzele (și știi că nu spun asta din orgoliu, o spun pentru că sunt eu și nu mă cunoști de ieri, draga mea) 

P.S.S - tocmai mi-am dat seama că nu faptul că nu o să te pot ierta vreodată e cel mai rău, mai de grabă faptu' că o să te iubesc mereu