Cât e de ușori să judeci, mai ales atunci când îl iubește. O judeci în primul rând pentru că îl iubește pe el și ești de părere că ar putea găsi pe altcineva, cineva care să îi aducă doar zâmbete pe buze, să aibă grijă de ea, să îi accepte toate defectele, să ajungă să le vadă ca pe calități. Îi dai sfaturi cum să îl lase pe el și să deschidă ochii în fața celui care e dornic să îi facă zilele fericite, însorite și frumoase. Dar știi ce nu face nimeni niciodată? Nimeni nu se pune în locul ei, în pielea ei. Și nimeni nu înțelege că ea are de gând să îl iubească până la epuizare, până nu mai poate respira. Niciodată, dar niciodată nu va băga la cap eternele și absolut tâmpitele vorbe de "Ești proastă! Lasă-l, ia-o de la capăt, meriți ceva mai bun!". Îi va intra pe urechea stângă și îi va ieși tot pe stânga. Doar în cazurile bune, aproape imposibil de atins, îi va ajunge la urechea dreaptă, și va ieși pe acolo. Degeaba, îți poți bate gura cât vrei. E încăpățânată și e orgolioasă, orgoliul ei e cât Casa Poporului, iar prin minte îi aleargă mereu aceleași gânduri "oricum îl iubesc" și va face tot cum vrea ea. Și dacă va pleca, va pleca cu totul. Va pleca în momentul în care iubirea i-a fost umilită, când nu mai poate, când lacrimile nu îi vor mai fi îndeajuns. Dar, înainte de toate, va pleca de bunăvoie. Dar și când va pleca, va pleca ca și cum nu l-ar fi iubit nicioada.