Ma uitam prin telefon curioasa de ce ma tot atentiona ca nu mai am spatiu, unde naiba s-au dus 16gb? Si am aflat. Am prea multe poze. Am inceput sa selectez fiecare poza in parte, incercand sa aleg macar cateva pe care sa le sterg, sa mai fac putin spatiu. Asa am ajuns la un numar absolut fabulos de poze sterse: zero (0). Nu ma lasa sufletul sa sterg absolut nimic. Si tot uitandu-ma eu printre ele mi-am dat seama de o chestie draguta, zic eu, si anume ca am sute si sute de selfie-uri si ca, totusi, nici macar una dintre ele nu e facuta intr-un moment prost, in fiecare poza par fericita si mi se citeste in ochi, in zambet. Si, avand in vedere ca am sute de selfie-uri, inseamna ca sunt destul de fericita per total. Iubesc asta. Si iubesc faptul ca am in jurul meu persoane care sa ma faca fericita, iubesc cand sunt cu zambetul pana la urechi si poate ca pe moment nici nu imi dau seama ca pana la urma, indiferent de momentele mele melodramatice, sunt o norocoasa. Zambesc la amintiri, la poze, dar nu numai. Zambesc cand imi vad catelusul dormind, zambesc cand imi vad prietena cea mai buna intinzandu-se sa ma ia in brate, zambesc dimineata cand simt gustul si mirosul cafelei, zambesc cand incepe melodia mea preferata la radio, zambesc pana si in trafic cand cineva ma lasa sa intru in rand doar pentru ca eu m-am crezut mai smechera si am luat-o pe langa, zambesc, zambesc pentru zeci si zeci de motive, zambesc pentru ca sunt fericita si zambesc pentru ca iubesc. 

Si cand te gandesti ca doar aici sunt 30 de momente de fericire absoluta, doar aici..