Sunt la a 3-a tigara, intr-o parcare, intr-o bezna de nepatruns, o bezna a unei tari pe care nici macar nu o cunosc, singura (nu?) A trecut de mult de miezul noptii, iar eu stau si ma gandesc cate am pierdut si probabil cate voi mai pierde. Si ma mai gandesc daca sunt fericita. Sunt?
Am impresia ca nimic nu e la locul lui, si totusi imi e frica de schimbari, imi e frica sa dau drumul. Si totusi, nu e asa ca intr-o zi, riscand, as putea ramane fericita pentru toata viata?
Nu ar trebui sa fie atat de greu, nu ar trebui sa luptam atat. Unul dintre noi cu cicatricile prea multor cuvinte spuse la nervii, celalalt cu urmele unor sentimente distruse.
Nu ar trebui sa fie atat de greu, atat de dureros.
Nu mai vreau.